 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud - Australia - India). Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului).
Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice. Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide. La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului. Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul. Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei.
La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic. Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic. In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta. Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil. Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile. Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi. Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi. Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie. Infuzia preparata din frunze de dud. Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite. Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi.
De la bun inceput trebuie sa precizam ca tratamentul degeraturilor nu este usor de realizat, necesita timp, medicatie si competenta profesionala din partea celui care le ingrijeste.De aceea, consideram
ca tratamentul profilactic este mai important si se poate realiza printr- imbracaminte corespunzatoare (manusi si ciorapi de lana), prin evitarea umezelii si in special a transpiratiei, impotriva careia se recomanda pudrajul local cu talc. Inainte de expunerea la frig, se recomanda uscarea completa a extremitatilor cele mai expuse la degeraturi (inclusiv nasul si urechile), si masajul, pentru reactivarea circulatiei locale.Se vor evita jartierele si bandajele, care impiedica circulatia normala; se recomanda gimnastica si miscare continua in timpul espunerii la frig.
In ceea ce priveste tratamentul curativ, o practica empirica destul de des folosita astazi este frictionarea partilor degerate cu zapada; o asemenea practica este contrindicata, deoarece poate duce la accentuarea leziunilor cutanate si mai ales la necrozarea lor. Pentru a trata o degeratura superficiala, cea mai buna metoda este de a incalzi degetele la subsoara sau intre pulpe sau prin acoperirea partilor degerate cu mainile calde ale altei persoane.
Pentru degeraturi mai severe se recomanda incalzirea partilor degerate cu apa calda (40-600C). Incalzirea cu apa mai calda este contraindicata. Se pot aplica si comprese caldute. Este contraindicata tinerea partilor degerate in fata focului sau a unui incalzitor electric.
Fitoterapa recomanda pentru degeraturi plante care stimuleaza circulatia sangelui la nivelul tesuturilor. Se fac bai locale caldute, se aplica prisnite si cataplasme, evitandu-se bandajarea stransa a partilor afectate, pentru a nu fi impiedicata circulatia sanguina locala. Pentru bai locale sau comprese, fitoterapia recomanda urmatoarele plante: flori de galbenele - infuzie, preparata din 20g flori la 1l apa, pentru spalaturi locale sau cataplasme. Tinctura, preparata din 20g flori la 100 ml alcool, prin macerare timp de 8 zile. Se amesteca 10 ml tinctura cu 100ml apa fiarta si racita; se aplica local sub forma de comprese, pe zonele cu degeraturi superficiale. Schinel: infuzie. Coaja de stejar: decoct.
Rezultate bune se obtin si cu un unguent camforat preparat dupa urmatoarea formula : camfor 10g, parafina solida 8g,vaselina 82g pentru uz extern. Se topeste parafina si vaselina la caldura moderata, se adauga camforul pulverizat si se amesteca continuu, pana cand se dizolva tot camforul. Dupa racire, se poate folosi in aplicari locale, sub forma de masaje blande.
